Totalul afișărilor de pagină

vineri, 6 aprilie 2012

POEZIA DRAGOSTEI



Întâi mi-a apărut în vis
- sătucul interzis...
Apoi, a fost un început,
când în Iran l-am revăzut;
şi-n Tehran, la „Azadi”,
am ascultat –„ Mahtumkuli”.
Se transformase, peste noapte
visul în realitate.

N-a fost decât un început
am revenit şi-am cunoscut
o artă veche minunată
în aur şi argint lucrată,
cu multe pietre preţioase,
comori – covoare din mătase.

O artă veche de când lumea,
transmisă-n timp din tată-n fiu,
înfrumuseţează stilul
şi face banii în pustiu.

O frescă fină – „Persepolis”,
din al istoriei abis -
pe-un samovar placat în aur
e pentru mine un tezaur;
servesc ceaiul matinal,
pe un covor oriental.

Savurez vre-o trei smochine,
gându-mi fuge iar la tine...
beau şi o cafea turcească
mintea să îmi limpezească,
şi citesc pe îndelete
la www.Poezii.biz
versurile ce le-aţi scris.

Motanu-mi toarce-alăturea...
cât fumez o narghilea,
tutun cu arome fine,
pregătit doar pentru mine...

Ce galbenă era hârtia
când am citit eu poezia
şi n-am ştiut a cui era...
Acum ştiu, era a ta.

... poezia pe papirus
în farsi caligrafiată,
scrisă de Mahtumkuli,
pentru iubita lui Mengli,
sub pseudonim Fraghi,
chiar şi-n română tradusă
era-n vitrine expusă...

Şi nici nu a trecut un an
ajuns-am în Turkmenistan;
la Aşhabat de bună seamă
unde doru-acum mă cheamă.
Ş-aici poetu-i disputat
că graniţe n-au existat...

Nomad a fost poetul care
n-avea în traistă nici mâncare;
cu ce să-şi cumpere iubita
spre care-l atrăgea ispita?
A fost un doct, la vremea lui
moştenitor al tatălui
ce-n stihuri i-a transmis povaţă
s-asculte raţiunea-n viaţă.

În multe limbi a fost tradus
Poetu-avea multe de spus...
De-aceea chiar şi la turkmeni
a fost tradus de Porojeni –
cu multa trudă şi migală
într-o română literară.
L-au prezentat în zi de gală
la monument - de bună seamă.
Şi oare cine poate şti,
a fost prezent Mahtumkuli?



GEOMETRIE ÎN SPAŢIU

Piramidele-n deşert, ascund încă taine
si sub stratul de nisip, multă lume doarme.
Delta Nilului măreaţă străluceşte-n zori,
spre apus de soare apar doi trei nori.

Două drepte oarecare ce tind către infinit…
pentru câteva secunde într-un punct s-au întâlnit.
Apoi, fiecare dreaptă se-nscrie-n orbita ei,
geometria e frumoasă că-i ştiinţa dragostei.

Din cercuri concentrice ne străpung privirile,
Amor aruncând săgeţi stârneşte iubirile.
Corpul - geometrie-n spaţiu, ansamblu seducător,
îmbină curbe şi unghiuri într-un ritm ameţitor.

Triunghiul Bermudelor este spaima tuturor…
Doar o simplă bisectoare, ce o ştie fiecare
divide unghiul în două şi iese plină de rouă.
Am testat şi eu procesul, merită tot interesul.

Fiecare-şi are spaţiul foarte bine definit,
unde îşi trăieşte viaţa şi poate fi fericit.
Magnetismul ne atrage şi-l stârneşte pe Amor,
fără care nici un cuplu n-ar privi spre viitor.



CUGETARE

Când mă uit într-o oglindă, mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta? mă frământă întrebarea…
N-o cunosc, e o străină ce viaţa mi-a furat,
mi-a rămas doar amintirea unui vis demult uitat.

Unde este Mariana, cu şăgalnica-i privire,
fetişcana cea sfioasă născută pentru iubire?
A plecat demult de-acasă, s-a pierdut în astă lume,
încercând să îşi găsească dragostea şi-un bun renume.

La-ntâlnit şi s-au iubit, dar ce mult a suferit.
dacă nu era Susanne oare cum ar fi trăit?
Bucuria vieţii sale Ea era, în orice zi,
mângâindu-i sufleţelul, dăruindu-i bucurii.

Astăzi fiica mea-i femeie şi îşi are rostul ei,
îi doresc să îşi trăiască epopeea dragostei.
O văd şi-mi aduc aminte cum eram la vârsta ei,
unde-s anii tinereţii, este-o glumă dragii mei?

Parcă nici nu-mi vine-a crede c-au trecut atâţia ani,
l-am pierdut şi-s pustiită, nici părinţii nu-i mai am.
Uneori aş vrea să plec, alteori să mai rămân
să încerc să caut acul pierdut în carul cu fân.



DECEPTIE

De-ai fi venit c-o floare şi-n ochi m-ai fi privit,
ai fi văzut ce-n viaţă nicicând nu ai gândit.

Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,
legat pentru vecie de fostele iubiri.

Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită
că vocea-ţi fremătândă ţi-era nepotrivită.

M-ai căutat gândind că eu te voi alege,
dar în această lume avem o simplă lege.

N-am vrut viaţa-mi simplă să mi-o complic…
cu tine n-aş avea libertate, m-aş păcăli pe mine.

Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,
doresc să-ţi ofer ţie clipe din viaţa mea!”

Dar vezi, te-ai mulţumit doar cu a mea urare
şi ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.

Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăieşti
alături de persoana pe care o-ndrăgeşti.

Şi ce să-ţi spun? M-am lămurit pe mine,
ce-mi trebuie în viaţă ca să îmi fie bine.

O umbră de iubire când mi-este cald la soare,
o flacără să ardă omătul din cărare...



LACRIMA

A licărit o lumină,
s-a aprins o stea,
a bătut o inimă
ş-a înviat în suflet
dragostea mea.

Un nor a umbrit luminiţa,
o strângere de inimă
a schimbat sensul vieţii.
Cum ai putut ca să dispari?

Pe frunze s-a oprit vântul
şi-a alungat melodia dulce
a dragostei;
Boabe de cristal
au îngheţat pe gene
imortalizând suferinţa.

A apărut o luminiţă,
apoi… o rază de soare.
Căldura a învăluit inima
şi gheaţa de cristal
s-a transformat în rouă.

Genele umede se pleacă
sub greutatea privirilor tale.
Un surâs răsfoieşte amintirile,
roua are sclipiri de diamant.

Soarele privirilor tale
soarbe lacrimile
şi genele uşurate de povara lor,
descoperă zâmbetul privirilor.



PLOUA CU VISE

Am ieşit la promenadă
este ora nouă…
Sub umbrela mea albastră
nu-mi pasă că plouă.

I-am văzut de la distanţă
mersul legănat
E înalt şi poartă barbă,
părul grizonat.

Mi se pare amuzant,
şi privesc în zare…
Este puţin ameţit,
sau mie îmi pare?

Zâmbetu-mi trădează gândul
prin conturul buzelor.
Dar deodată el întreabă
cu un glas domol:
Vrei sa-mi dai umbrela ta?
Nu, am nevoie de ea…
Te-ai cupla cu mine? Da?
Ha, ha, ha….Ha, ha, ha…

Dintr-o dată-s fericită
chiar dacă sunt vorbe-n vânt…
Se pare că nu fac umbră
inutil pe-acest pământ!

Mă trezeşte din visare
un semn mare de întrebare:
„Ce-ai să faci cu viaţa ta?”
Doamne, ce-ntrebare grea...


IUBEŞTE-MĂ!

Îmi doresc nespus
- tu să înţelegi
că te-am aşteptat
luni şi ani întregi.

Mi-aş dori de mine
să te-ndrăgosteşti
şi ca timpul nostru
să nu-l iroseşti.

Viaţa trece-n goană,
nopţile-s pustii
aş dori ca astea
şi tu să le ştii.

Povestea iubirii
se va repeta,
ţi-ai dorit odată
să fiu doar a ta.

Azi îţi sunt iubită
şi sunt fericită
când tresari uşor
fremătând de dor.

Îţi ascult în noapte,
a buzelor şoapte:
„Iubeşte-mă Mare,
Eu sunt al tău Soare!”


VIAŢA

Pe covorul fermecat
timpul nostru a zburat...
Acum este vremea voastră
să-nfloriţi în glastră.

Grija ta este mai mare,
Mama-i semn de întrebare.
Încet, încet, ea descreşte
timpul parcă o topeşte.

Multe ştie, dar nu poate
cât poţi tu, nici pe jumate.
Nu se-mpacă cu ideea
că-i desuetă femeia...

Ce a fost şi ce a rămas,
se simte şi-n al ei glas.
Şi-ar dori să mai trăiască
câtva timp, să vă iubească.

Ai crescut frumoasă floare,
multă minte şi candoare,
Ai ce-ţi doreşti de la viaţă
- soţul iubit te răsfaţă.

De-aş trăi să-ţi văd ideea
despre ce poate femeia
împlinită, la ea-n casă,
cu prieteni dragi la masă.

Pe unii i-aţi cununat,
altora le-aţi creştinat
rodul dragostei curate,
de noroc să aveţi parte!

Uneori, trăim în ceaţă
ratăcind drumul în viaţă.
Alteori, scăldaţi de mare
iubim fericiţi sub Soare.


ÎNTÂMPLARE

Nu-i nimic întâmplător cât trăim sub Soare,
întâlnirea noastă însă a fost o întâmplare.
Ne-am văzut şi ne-am plăcut în aceeaşi clipă,
a fost soarta, primăvara, ora potrivită...

Şi iubirea vieţii noastre - tot ne-a dăruit,
n-am fost un cuplu oarecare, ci unul reuşit.
Mi-am dorit în astă viaţă să îţi fiu iubită,
aşa a vrut ursitoarea, să fiu fericită.

Parcurgând al vieţii drum, ne-am trăit iubirea,
pereche complementară împlinind menirea.
Şi ne-am dăruit ceva, mai presus de toate,
fiica noastră, vis transpus în realitate.

Şi a vrut El - Creatorul, să fie frumoasă,
sa-l aibă pe vino-ncoace şi minte aleasă.
Amândoi am adorat-o de când era mică,
au iubit-o şi bunicii, toţi am îndrăgit-o.

Într-o zi de primăvară tu ne-ai părăsit...
a fost alegerea ta, ce mult ne-ai iubit!
Şi din acelaşi motiv – vorbind despre tine,
regăsim în amintiri zilele senine.

Viaţa merge înainte, cum ne este dată,
uneori mi-e dor de tine, nu uit niciodată.
Poate într-o bună zi, cine ştie în care,
ne vom întâlni, din nou, tot din întâmplare.


IDILĂ

Privirea ta mă ţintuia
avidă-n aşteptare,
am tresărit şi am răspuns
la marea ta ardoare.
Iubito, încet ai murmurat,
eşti marea provocare...

Un câmp magnetic
ne unea în al iubirii vals
şi-n clipa care a urmat
m-ai invitat la dans;
treceam în urmatorul an,
mai era doar un pas.

Sfioasă, lent m-am ridicat,
cu-n zambet m-ai îmbrăţişat.
O vrajă veche de când lumea
ne cuprindea feeric
şi ochii tăi mă adorau
sclipind în întuneric.

Frumoşi şi fericiţi eram,
cu patimă ne sărutam.
O aventură amoroasă
ce ne-a unit pentru vecie
sădindu-ne în suflet dorul
de dragoste şi poezie.


VREAU!

Să trăiesc ce-mi este dat,
să mă iubească un bărbat,
să fiu din nou îndrăgostită
şi să tresar, când sunt dorită.

M-am săturat de toţi acei
ce vor să fie iubiţi ei.
Să tot ascult la nesfârşit
ce-au fost, pe cine au iubit.

S-ascult întruna lamentări,
să mi se pună întrebări;
nu-i sunt nimănui datoare,
este locul meu sub Soare!

Ce a fost, s-a terminat!
să-mplinim ce ne-o fi dat…
Avem dreptul să trăim,
să sperăm şi să iubim.

De ce să fim sacrificaţi
să ne simţim vinovaţi?
Viaţa-i, pentru fiecare,
darul primit la născare.

Fiecare îşi urmează
un singur drum - Visul lui,
care-l poartă-n alte sfere
şi-n abisul timpului.

Vreau, în zi de sărbătoare,
să-i primesc surâzătoare,
cu plăcere, drăgăstoasă,
pe cei dragi, la mine-n casă!



AŞTEPTARE

Aştept să vină clipa,
din nou să ne iubim.
Mi-e tare dor de tine,
eşti cerul meu senin!

Va fi o sărbătoare,
din ochi ne vom sorbi,
dorinţa pătimaşă-n
cascade-om retrăi.

Sunt oaza-ţi însorită,
sunt ultimul popas,
din crâmpeiul vieţii
ce ne-a mai rămas.

Vocea-ţi fremătândă –
o şoaptă de iubire,
ce-mi mângâie auzul,
talaz de fericire.

Sărutul din preludiu,
tandru, şi pătimaş…
îmi pârjoleşte trupul
fără să-mi dea răgaz.

Mă simt ca şi o coardă
vibrândă sub arcuş,
şi intru-n rezonanţă
când Luna a apus.

O linişte profundă
s-aşterne-n patul moale.
Tu mă ţii strâns în braţe
şi Soarele răsare.

Când buzele-ţi şoptesc
“doar pe tine te doresc!” ,
mă simt ca o prinţesă
iubită, adorată...

Şi aş vrea sa fim iar
tineri, să retrăim viaţa
şi să ne trezească
cocoşul dimineaţa.


CÂND TE PRIVESC

Cuprins de pasiune,
m-atragi uşor spre tine
privirea-ţi străluceşte,
Eu mă topesc de dor.

Ne celebrăm iubirea
cu dragoste profundă,
trăind a vieţii clipă,
pe Altarul lui Amor.

Când te privesc, Ioane,
mă văd ca-ntr-o oglindă,
cu sângele în clocot
şi dragoste-n priviri.

Aceeaşi patimă
ne dogoreşte-n inimi,
trăim momentul,
clipa şi apoi, murim...

Renaştem din cenuşă,
nu ştim a câta oară,
şi retrăim mirajul
la fel ca la-nceput.

Fericiţi suntem, în fine,
că vrut a noastră soartă
să ne dea cadou iubirea,
şi să nu ne mai despartă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu