PRIMĂVARA

ANOTIMPURI

Primăvara a gătit
natura-n smaralde,
dalbe flori i-a dăruit,
înşirate-n salbe.

Pe toate le-a poleit
în raze de soare,
a sădit dorul, iubirea,
dragostea cea mare.

A venit splendidă vara
cu plămada vieţii
şi a transformat în roadă
floarea tinereţii.

A avut grijă să-i dea
căldură şi ploaie,
făcând din sevă dulceaţă,
aromă, culoare.

Tronând carul alegoric
apăru toamna bogată
etalându-şi trei medalii
din aur, argint, aramă…

Roadele au fost culese,
a fost un festin
cu bucate multe, alese,
stropite cu vin.

Iată, iarna - o regină -
în mantie de hermină,
ce soseşte chiar acum,
în ajun de Crăciun.

Pentru marea sărbatoare,
a naşterii lui Isus
a-nceput fulgi albi să cearnă
troienind dinspre apus.





„SIMFONII DE PRIMĂVARĂ”

Iarna, cristaline unde pe sub gheaţă se strecoară
şi-n noapte argintul Lunii îl transformă-n poleială.
Ajunge o zi-nsorită să se subţieze gheaţa
şi prin margini dantelate să pătrundă-n apă viaţa.

Sălciile arcuite, spre oglinda de cleştar,
lasă gheţa ce le-mbracă să prelingă stropi de apă.
Cade acum o picătură şi alta se pregăteşte,
gheaţa râului în raze şi cristale-ncet plezneşte.

Zăresc peştii curcubeu, aurii şi argintii,
ce-şi pun solzii în valoare, fluturând din aripioare.
Susur duios se aude - „simfonii de primăvară”,
şi pe maluri, dalbe flori scot căpşorul din zăpadă.

Tot priveşti şi nu ai crede că gingaşii ghiocei,
cu lăncile din smarald, scot clinchet de clopoţei.
O boare de vânt uşoară va purta mireasma lor,
„vestitori ai Primăverii” - bucuria tuturor.

Iarna însă nu se lasă, „Babele” îşi pregăteşte
să cearnă zăpadă-n zări, troienind din nou cărări.
Vântul de la Miază-Zi, „Mâncătorul de zăpadă”,
Dochiei-i fură cojoace, de vreo nouă zile-ncoace.

Fete au ieşit din case purtând fine mărţişoare,
şi pe câmpuri apar pâlcuri de culori pline de floare.
Iată, mândra Primăvară cu alaiul ei sonor,
a venit din nou în ţară dând farmec visărilor...




PRIMĂVARA

Ca o boabă străvezie Luna-i argintie,
cerul e întunecat, cu nori negri încărcat.
Fiindcă astăzi a plouat Primăvara a-ncercat
să cureţe atmosfera şi să încălzească Terra.

Dimineaţa m-a trezit din somn fluierarul
mi-a plăcut cântecul lui, sigur are harul.
A plouat şi a tunat, au venit cocorii,
într-un „V” frumos marcat ei spintecau norii.

Soarele a răsărit din nou după ploaie
e superb ca peisaj cum stau norii claie.
Unii pomi au înverzit, e un verde crud…
şi răspândesc florile mirosul lor nud.

Stau pisicile la soare tăvălindu-se în praf
miorlăie în cor motanii ca şi un taraf.
Mieii zburdă în poiene şi nici nu gândesc
că urmează sacrificiul Paştelui lumesc.

Se simte în atmosferă profunda schimbare
chiar şi oamenii zâmbesc e o încântare…
Toţi trăim o transformare - pentru unii-i clar -
Primăvara le trezeşte instinctual primar.



VISURI PLĂCUTE

Cu parfum de ghiocei,
violete, stânjenei,
zambile, mărgăritare,
bujori roşii la culoare,
tufe mari de liliac,
Primavara a-ncercat
să-mi schimbe a vieţii
cărare pe sub pomii
albi de floare.

Verde crud mi-a dăruit,
galben cornul a-nflorit,
roşu este merişorul,
albul ne alină dorul;
splendide roze îmbie,
spre visări si poezie.

Dar am rătăcit cărarea
că se înnorase zarea;
degeaba te-am căutat,
nicăieri nu te-am aflat
şi aşa, într-un târziu,
am văzut o stea
cu speranţa fluturândă
agăţată-n ea.

I-am promis
să-ncerc din nou
chiar în zori, pe rouă,
când Soarele va răsări,
dar iată că plouă.
Fulgerul străbate zarea
uite, am văzut cărarea
care duce înspre tine...

Dar un tunet pus
pe harţă îmi zice:
fă cale întoarsă,
mai ai multe de trăit
şi te aşteaptă sub
castani, un vis
pierdut de mulţi ani;
avea părul castaniu,
dar acum e argintiu.

Şi de-odată mă trezesc
chiar şi florile zâmbesc,
când văd cum o gărgărită
se prinde-n a mea cosiţă.
Oare cine te-a trimis,
iubitul meu drag din vis?
Gărgărita zboară iară,
am în suflet primavară.




CLIPE DE VIAŢĂ

Divină-i cărarea
ce duce în pădure,
Şi este străjuită
de rugii vezi de mure.

Un pâlc de violete
Şi două, trei brânduşe.
Cu albe floricele
Gătiţi-s corcoduşii.

Cuprinşi de încântare
Urcăm vioi cărarea,
Un verde crud mijeşte,
Senină este zarea.

Mă strângi uşor de mijloc,
Şi eu mă prind în joc,
Sărutul tău mă arde,
Tot trupul îmi ia foc.

Mă-nvăluie dorinţa
Pe care o trăieşti,
O patimă nebună
Când spui că mă iubeşti.

Şi inima îmi bate
În piept atât de tare,
Încât am sentimentul
Că sunt nemuritoare.

Se poate să ai parte
De dragoste în viaţă.
Dar frenezia clipei
O dată te răsfaţă!

O ciută speriată
Răsare în cărare,
Se duce să s-adape,
Că cerbu-i la izvoare.

Acela e momentul
În care procreează,
Iubirea-i confirmată
Când iedu-şi alăptează.


LANUL DE GRÂU

Sub albul imaculat
grâul germinează
şi-n curând va răsări
o splendidă oază.

Iată, lanul a-nverzit,
dănţuiesc păunii,
„o s-avem recoltă bună!”
aşa spun bătrânii.

Seara vântul lin adie
făcând valuri în câmpie,
spicele pline de floare
se mlădie cu lentoare.

Când se ivesc zorile,
mici lacrimi de rouă
ajută spicul să crească,
chiar dacă nu plouă.

Paiul suplu s-a-nălţat,
boabe cresc în noapte
şi foarte curând
vor fi spice coapte.

Soarele a poleit
holdele-n carate,
aur galben strălucind,
din zori până-n noapte.

Şi natura generoasă
flori gingase a plantat
făcând din covorul galben
un tablou pictat.

Roşii maci, cicoare albastră,
rapiţă şi sunătoare,
neghină, condurii doamnei,
prinos de culoare.

Calul l-am înşeuuat
şi-am pornit în goană
aripi parcă ne purtau
spre a zării geană.

Ţăranii culeg recolta,
o pun în hambare,
va fi hrana naţiunii,
mâine-i sărbatoare!



MAGNOLII

Pe strada mea, magnolii albe,
sub Soare au prins viaţă,
Din zori şi pană-n asfinţit
mireasma ne răsfaţă.

Cuprinşi de vrajă, pe-nserat
mai facem o plimbare,
Sub albul lor imaculat
îmi furi o sărutare...

Dar iată că a răsărit
Corabia celestă pe
valuri de nori lunecând
şi stele-i fac orchestră.

Efectul albului sublim
oniric este-n noapte,
Simţi puritatea suspinând
şi-a vantului dulci şoapte.

De pe-o alee, la paradă,
înveşmântate-n roz-bombon
magnolii tinere, suave,
ţintesc al Primaverii tron.

Mirificul piersic zâmbeşte
îmbujorat de-atâta şagă,
pregnant parfum exală el
şi le dedică un rondel.



CASTANII

Azi castanii-s plini de floare şi afară este soare,
m-au atins câteva raze şi chipul îmi luminează.
M-aş plimba dar n-am cu cine şi singură îmi e bine
trag în piept aerul rece, e aproape ora zece.

M-aş plimba pe o alee, dar sunt singura femeie
şi parcă nu-mi şade bine să mă plimb fără de tine.
Mai bine rezolv probleme şi pornesc pe jos alene
cu o oră mai devreme, înspre Arcul de Triumf.

Mireasma castanilor mă îndeamnă să-i privesc
sufletul să-mi încălzesc, ochii să-mi înveselesc.
Acum totul este verde, iarba proaspătă şi parcul
pun într-o lumină nouă barca ce animă lacul.

Despletite sălcii cată în a lacului oglindă
etalandu-şi mâţişorii - primăvara s-o convingă
să scalde-n raze de soare boboceii răţişoarei
ce trec în şir indian legănandu-se pe un val.

Lalele pline de rouă s-au deschis discret spre soare
în culori ce le arată în întreaga lor splendoare.
Liliacu-i tot o floare, alb şi mov, o încântare
Şi un zumzet de albine dintre tufe vine.



MACII

Au înflorit macii în câmp
îi vezi în holdele de grâu
şi uneori chiar în grădini
încântă ochiul tău.

Petale fine de mătase
abe, roşii, roz bombon,
pe tija verde, graţioasă
mijesc boboci ce încă dorm.

Un vânt suav poartă petale
împrăştiindu-le în zare,
rămâne-n urmă doar sămânţa
într-o capsulă protectoare.

De medicină agreate,
capsule-n opiu transformate
vor potoli ca-n paradis
durerile de nedescris.

O mică floare, minunată
cu un parfum suav, uşor,
se poate însă transforma
într-un duşman necruţător.

Depinde doar de noi să ştim
natura cum s-o folosim...




TRANDAFIRII DRAGOSTEI

Fericiţi şi-au dăruit
marea lor iubire,
grădină cu trandafiri,
tihnă, fericire.

Rozele inimii lor
înfloresc întregul an,
dăruindu-le parfumul
florilor deschise-n ram.

Trandafirii, plini de rouă,
strălucesc diamantin,
sub a Soarelui căldură
etalându-se deplin.

Sunt arbuşti ornamentali,
au crengi lungi, spinoase,
frunze dantelate – verzi,
flori ca de mătase.

Feerie de culori,
încântă privirea,
bobocei trandafirii,
roze-n toată firea.

Albi şi galbeni, roz,
grena cu tentă de catifea,
tonuri calde, sângerii,
oranj, corai, sidefii...

Nu pot să nu amintesc
mirosul divin,
oferiţi, iubirii voastre,
buchetul sublim!


ORHIDEEA ALBĂ

Orhideea albă-i floarea
ce-n buchete adunată,
spre altar poartă mireasa,
ca şi ea - imaculată...

Dup-o noapte înstelată,
se trezeşte-nfiorată,
şi-şi deschide lent
corola-n ametiste irizată.

Sub cupola de topaz,
Soarele ochii-şi mijeşte
şi priveşte spre Pământul
ce la viaţă se trezeşte.

De pe-un ram înmiresmat
un colibri-n jur priveşte,
zăreşte, scăldată-n soare,
orhideea, etalând mărgăritare.

El începe s-o curteze,
roua-i soarbe c-un sărut,
savurând apoi nectarul
dulce, fin, necunoscut.

Orhideea-ndrăgostită
îl răsfaţă iubitoare,
cu miresme îl îmbie
şi-l cuprinde-ntre petale.

Soarele-i scaldă în raze
aurii, strălucitoare,
poleindu-le-n carate
dragostea nemuritoare.



LEANDRUL

Văzut-ai oare vreodată,
un arbust ornamental
cu frunze lanceolate,
şi multe inflorescenţe
presărate pe un ram?

L-am văzut, este fantastic,
Leandru-i senzaţional…
Frumuseţe ireală,
un buchet imens el pare,
cu florile parfumate
şi mirosul fin, dulceag,
este-n sine-o provocare.

Crezut-ai oare, vreodată
că a lui splendidă floare
de un alb suav şi gingaş,
roz bombon, galben şi
roşu, mov, lila - o încântare,
poate deveni-ntro clipă
otravă nimicitoare?

Creşte-n Orient, fantastic,
chiar şi-n Asia Centrală
a ajuns şi-n Europa,
dacă-l ai e o comoară.
Dar să-ţi fereşti de el copiii,
să-i înveţi să nu-l atingă,
fiindcă în a lui esenţă
Leandrul este otrăvitor...



VISINI IN FLOARE

Vişinii albiţi de floare
şi o-nmiresmată boare
ce uşor şi lin adie,
să ies din casă mă-mbie.

Plec îndată la plimbare,
alegând mica cărare
ce mă duce jos, în vale,
cât mai este un pic răcoare.

Iarba fină, verde crud -
un covor fin de mătase,
are ajurate-n ea: părăluţe,
albăstrele, năsturaşi sidefii,
mici pâlcuri de păpădii.

Susur de izvor s-aude,
de sub pietre clipocind,
apa sprinten şerpuieşte,
având sclipiri de argint.

Căţăraţi pe un stei din sare,
speriaţi, doi iezişori
behăie timid spre capră,
implorând-o: „ajutor!”

Cu ochi blânzi, spre mine,
capra priveşte implorator,
să-i dau jos neastâmpăraţii,
să se joace pe covor.

Ţinând iezii strâns în braţe
cobor steiul dăltuit,
câinele în juru-mi sare,
pune botul jos pe labe,
dă din coadă mulţumit.

Revin, spre prânz acasă,
mulţumită şi voioasă.

Între timp, vişinii-n floare,
polenizaţi de albine,
au cernut albe petale,
pe iarba strălucitoare.

Vişinele de smarald
sub a soarelui văpaie
deveni-vor rubinii,
cu arome minunate,
să mâncaţi pe săturate!


NUFERI

Palatul Brâncovenesc
cu pădurea ce-l umbreşte
în lacul Mogoşoaia
frumuseţea-şi oglindeşte.

Lei ce străjuiau palatul
sunt acum stane de piatră
dar păzesc cu străşnicie
zâna adormită-n vatră.

Ne plimbăm pe lac
cu barca şi privim
în depărtare - peisajul
ce ne-ncântă prin culoare.

Frunze mari, ovale, verzi,
plutesc deasupra apei
şi pe tije cresc bobocii
florilor imaculate.

Nuferi galbeni în ghirlandă
Prinţul îi transformă-n salbă;
cunună albă-mpleteşte
pentru fata ce-o iubeşte.

Nuferi albi şi nuferi galbeni
parcă ne cer îndurare
să-i lăsăm să retrăiască
povestea nemuritoare.




BUMBACUL

Dimineaţa dau o raită
în grădina însorită,
văd cultura de bumbac
splendid înflorită.

Flori albe, turcoaz şi roz,
galbene, lila, vernil
ş-au deschis corola
sub cerul senin.

Într-o altă zi de vară,
mai târziu, înspre amiază,
capsulele de bumbac
puf alb etalează.

Câteva zile mai trec,
şorţu-n brâu îmi pun
şi culeg bumbacul
că-i matur acum.

După ce l-am dărăcit
şi în fir l-am transformat
îl vor ţese în războaie
fetele bălaie.

Cămăşi, fuste, ii frumoase
cu arnici brodate
vor găti flăcăi şi fete
chiar la noi, în sate.

C-aşa-i portul românesc
de mână lucrat,
eşti mândru şi fericit
când l-ai îmbrăcat.


ISPITA

Este primăvară, soare şi merii sunt albi de floare.
Dinspre livezi te îmbie un parfum ce se transformă
în suc dulce-acrişor avâd aromă de măr..
Peste vară, merişoare mai întâi verzi la culoare
se transformă într-o noapte în merele acum coapte...

Mărul galben îl îmbie sub a arşiţei văpaie,
setea-i pârjoleşte trupul şi Adam doarme pe-o claie.
Se trezeşte şi zăreşte mărul auriu din pom
şi fără sa stea pe gânduri îl înhaţă, măi ce om ...
Mărul îi rămâne-n gât deşi Adam tot înghite
o sa vadă lumea-ntreagă ce-ai făcut pe negândite.

Într-o altă poieniţă, Eva cade în ispită
şi culege două mere, dar precaută, chitită,
le ascunde sub cămaşă sa nu fie oropsită...
Merele sunt parfumate, acrişoare, mari şi roşii –
că se văd de la distanţă şi îmbie pofticioşii.

Adam o vede pe Eva - jos în vale, la izvoare,
şi-l cuprinde marea sete văzându-i merele-n zare.
De sub tufe lunecând, într-un Măr-Domnesc se suie
şarpele chitit să-i facă - fructul oprit să-l începă.
Se preface că nu ştie şi să-ncerce îi îmbie
cu un mare Măr-Domnesc pe cei doi ce nu-ndrăznesc.

Pentru mărul roşu, mare, calcă porunca-n picioare...
Mai târziu, pe luna plină, Eva si Adam suspină,
dar suspină de plăcere – a-nceput luna de miere
chiar acolo jos pe-o claie, în grădina lui tataie...



ÎMI SPUI...

„Dac-aş fi fost un beduin
pe cămilă te-aş fi luat,
în deşert ne-am fi pierdut
şi nimeni, nimic n-ar fi ştiut.

Din zarea cu nisipuri mişcătoare
nu-ţi pot trimite nici o floare,
de aceea, pe cămila mea străbat
deşertu-n lung şi-n lat,
în vis, îţi construiesc palat...
cu aşternut din roşu mac,
şi braţul meu pernă ţi-l fac,
te ospătez cu trei smochine
şi lapte proaspăt de cămile;
te-ascunde umbra mea de Soare,
tu-mi dai în schimb o sărutare...”

Şi mie-mi place să visez,
cu versurile cochetez...
dar n-am palat şi nici cămile,
doar dragostea ce-ţi aparţine!