Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 7 aprilie 2012

LUNA

Corabia selenară, printre nori pluteşte
oare încotro se-ndreaptă, şi cine vâsleşte?

Luna-i suplă, argintie, şi nu-i pasă de nimic...
pe stele le ocroteşte, pe Luceafar ...ce să zic?

O regină, o femeie, aveţi oare voi idee?
somnul nostru îl veghează şi ne mângâie c-o rază.

Raza ei, raza de lună, ne urează „noapte bună!”
şi poveşti nemuritoare ea ne spune zâmbitoare.

O fi fost îndragostită de a Soarelui strălucire,
cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire?

O fi chiar adevărat că Soarele-a divorţat
şi-a iubit o răsărită „Floarea-Soarelui” numită?

Biata fată, cată-n nori când dispare Luna-n zori;
după Soare se roteşte şi-i şopteşte că-l iubeşte.

Luna mândră-şi poartă voalul presărat cu stele
şi-nhamă la Carul Mare câteva din ele.

Uneori în neagra noapte ea se scaldă-n mare
oglindindu-şi chipul mândru, puţin gânditoare.

În oceane lung priveşte, o fi căutând un peşte?
Peştişorul de aur să-i dea un tezaur?

Poate vrea şi un palat pentru Soare rezervat
sau să-i dea iubirea lui, strălucirea Soarelui?

Poate într-o bună zi, cine ştie când va fi
vor fi din nou împreună Soarele şi mândra Lună.





OCHIUL DOMNULUI

Mai priveam spre cerul nopţii plin de nori, întunecat,
şi-am văzut ce niciodată până atunci nu mi-a fost dat.

Ochiul Domnului priveşte înspre Globul Pământesc,
ca să vadă muritorii ce acum se odihnesc.

Luna e a Lui pupilă, dilatată de extaz,
aurie şi frumoasă îmbrăcată în atlas;
Irisul - halou ceresc – un căprui cu mov electric
şi reflexe de turcoaze, contrastând acum feeric
cu albastrul cenuşiu al Oceanului pustiu.

Norii – nişte valuri negre – trec în goană, alergând,
dar nici unul nu umbreşte „Ochiul Domnului” arzând.

Fenomenu-i cunoscut: prevesteşte că Furtuna
- în oceane şi în mări – va produce multe valuri
şi în lume mari schimbări.


ECLIPSĂ DE LUNĂ

Soarele-a apus spre seară,
Luna-ncearcă să răsară
Dar pentru a şasea oară,
În Secolul XXI,
Intră-n Eclipsă totală...

Mâncat-au Luna vârcolacii?
de frunze-s goi acum copacii.
Motanii adunaţi în strană,
Aşteaptă omul în sutană
Să-i poftească la pomană.

Ce întuneric este afară,
Nici stelele n-au răsărit,
Un OZN ne dă târcoale
Rotindu-se în cercuri ample,
Într-un halou cu mov tivit.

Latră câinii, latră-ntruna...
Doamne, unde o fi Luna?



AMINTIRI

Ne-am cunoscut la Aşhabat, în Asia Centrală,
În ţara lui Turkmenbashi, ce ne-a fost o mamă.
O mamă care ne-a iubit şi viaţa ne-a schimbat
Făcând hazardul să-mplinească tot ce ne-a fost dat.

Când Pasha a sosit, cu drag noi am primit-o,
Am invitat-o la plimbări şi am înveselit-o.
Ambasador, în toamna vieţii, puţin cam rezervată,
Ea deveni foarte curând femeia adulată.

Întotdeauna mi-a plăcut, este isteaţă, fină,
Cu ochii ei senini şi calzi, se bucură de stimă.
Copiii şi ai săi nepoţi o idolatrizează,
Ea îi adoră, dar atent un Scorpion veghează.

Ne amintim ades, cu drag, de–ai noştri cunoscuţi
Veniţi şi ei din alte ţări, un grup, nu eram mulţi.
Despre turkemni, ruşi, moldoveni, mult aş mai povesti
Mi-ar trebui mai multe nopţi şi tot n-aş reuşi.

Mult ne-am schimbat în aceşti ani, şi totul s-a schimbat
„Oraşul Alb”- este acum - frumosul Ashabat.
E plin de parcuri şi fântâni, că-n lupta cu deşertul
Turkmenul - un Mahtumkuli - scrie frumos versetul.

Clădiri din marmură albă, ce strălucesc sub Soare,
Par noaptea perle sidefii, ascunse într-o mare.
Codane şi băieţi frumoşi, în veşminte minunate,
Merg la şcoală să-şi transforme visul în realitate.




HORĂ-N SAT

Înainte de culcare,
spre zile de sărbătoare,
toţi flăcăii satului
se adună-n vatră,
matură şi udă locul
ring de dans să-l facă...

Duminica după masă
rând pe rând s-adună
sa găsească muzicanţi
de horă sa pună.
O armonică micuţă,
uneori o muzicuţă
sau chiar un acordeon
se postează lâng-un fluier
sau o tobă,
ca într-un salon.

Sosesc fete-n fuste albe,
fote negre cu mărgele,
ii cusute cu arnici şi
marame străvezii,
însoţite de-a lor mame
şi de taţi cheflii.

Se avantă-n dans băieţii
şi încing o sârbă
praful sa-l bătătorească
fetele să cucerească.
Se prind apoi iute-n horă
fetele subţiri
şi dansează-n centrul horei
viitorii miri.

Scaune cu trei picioare
aşezate-n semicerc
oihnesc bătrâni şi mame
ce-n comentarii se-ntrec.

Noi copiii profităm
şi le cerem bani
să cumpărăm înghetată,
floricele, acadele, şecheraşi
din zahăr tras în siropuri aromate,
roz, albi, galbeni, verzi si roşii,
- o paletă de culoare -
indicând gustul ce-l are...

Către seară fiecare,
mulţumit în felul lui,
fură sau dă sărutare
frumoasei sau junelui.
Se retrag încet spre case
doar când intră Luna-n nori
că-i aşteaptă a lor mame
uneori până spre zori...



ÎNTÂMPLARE

Nu-i nimic întâmplător cât trăim sub Soare,
întâlnirea noastă însă a fost o întâmplare.
Ne-am văzut şi ne-am plăcut în aceeaşi clipă,
a fost soarta, primăvara, ora potrivită...

Şi iubirea vieţii noastre - tot ne-a dăruit,
n-am fost un cuplu oarecare, ci unul reuşit.
Mi-am dorit în astă viaţă să îţi fiu iubită,
aşa a vrut ursitoarea, să fiu fericită.

Parcurgând al vieţii drum, ne-am trăit iubirea,
pereche complementară împlinind menirea.
Şi ne-am dăruit ceva, mai presus de toate,
fiica noastră, vis transpus în realitate.

Şi a vrut El - Creatorul, să fie frumoasă,
sa-l aibă pe vino-ncoace şi minte aleasă.
Amândoi am adorat-o de când era mică,
au iubit-o şi bunicii, toţi am îndrăgit-o.

Într-o zi de primăvară tu ne-ai părăsit...
a fost alegerea ta, ce mult ne-ai iubit!
Şi din acelaşi motiv – vorbind despre tine,
regăsim în amintiri zilele senine.

Viaţa merge înainte, cum ne este dată,
uneori mi-e dor de tine, nu uit niciodată.
Poate într-o bună zi, cine ştie în care,
ne vom întâlni, din nou, tot din întâmplare.




CUGETARE

Când mă uit într-o oglindă, mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta? mă frământă întrebarea…
N-o cunosc, e o străină ce viaţa mi-a furat,
mi-a rămas doar amintirea unui vis demult uitat.

Unde este Mariana, cu şăgalnica-i privire,
fetişcana cea sfioasă născută pentru iubire?
A plecat demult de-acasă, s-a pierdut în astă lume,
încercând să îşi găsească dragostea şi-un bun renume.

La-ntâlnit şi s-au iubit, dar ce mult a suferit.
dacă nu era Susanne oare cum ar fi trăit?
Bucuria vieţii sale Ea era, în orice zi,
mângâindu-i sufleţelul, dăruindu-i bucurii.

Astăzi fiica mea-i femeie şi îşi are rostul ei,
îi doresc să îşi trăiască epopeea dragostei.
O văd şi-mi aduc aminte cum eram la vârsta ei,
unde-s anii tinereţii, este-o glumă dragii mei?

Parcă nici nu-mi vine-a crede c-au trecut atâţia ani,
l-am pierdut şi-s pustiită, nici părinţii nu-i mai am.
Uneori aş vrea să plec, alteori să mai rămân
să încerc să caut acul pierdut în carul cu fân.

DECEPTIE

De-ai fi venit c-o floare şi-n ochi m-ai fi privit,
ai fi văzut ce-n viaţă nicicând nu ai gândit.

Dar te-ai adus pe tine pierdut în amintiri,
legat pentru vecie de fostele iubiri.

Când te-am văzut, desigur, am fost dezamăgită
că vocea-ţi fremătândă ţi-era nepotrivită.

M-ai căutat gândind că eu te voi alege,
dar în această lume avem o simplă lege.

N-am vrut viaţa-mi simplă să mi-o complic…
cu tine n-aş avea libertate, m-aş păcăli pe mine.

Mi-ar fi plăcut să spui “Astăzi, de ziua mea,
doresc să-ţi ofer ţie clipe din viaţa mea!”

Dar vezi, te-ai mulţumit doar cu a mea urare
şi ai omis, băiete… ce tristă întâmplare.

Oricum, în lumea asta nu-i simplu să trăieşti
alături de persoana pe care o-ndrăgeşti.

Şi ce să-ţi spun? M-am lămurit pe mine,
ce-mi trebuie în viaţă ca să îmi fie bine.

O umbră de iubire când mi-este cald la soare,
o flacără să ardă omătul din cărare...

ALARMĂ

Urşi, mistreţi şi alte animale
trăiesc din ce în ce mai greu,
fiindcă nu au de mâncare
şi nici un leu în portmoneu.

În Răcădău, pe înserat,
coboară urşii ca să vadă
cât suntem noi de omenoşi
cu puii lor, în timp de iarnă.

Pădurea-i goală şi pustie,
doar vântul trece hoinărind,
şi de mâncare nicăieri
ursoaica nu a mai găsit.

Micuţii nu mai sug demult,
ursoaica lapte n-are,
şi caută cu disperare,
mici resturi de mâncare.

Sunt hămesiţi, n-au hibernat,
şi nimeni nu gândeşte
să le ofere ajutor
când puii vor mai creşte.

Ei se hrănesc cu rădăcini
şi resturi din gunoaie
şi uneori, în miezul nopţii,
dau iama în saivane.

O oaie, uneori o capră,
un porc sau un viţel
servesc urşilor drept hrană,
întremându-i puţintel.

Mă-ntreb: de ce mai marii
zilei la ei nu se gândesc
şi-i fac vedete negative
când se răzvrătesc?

Că vânătoarea nesăbuită
şi defrişarea de păduri
constrâng bietele animale
ca să cerşească firimituri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu