IARNA

IARNA

Afară ninge-ntruna
pe geamuri, flori de gheaţă,
în noapte-apar castele
pe munţi ascunşi în ceaţă.

În albe blănuri Iarna
s-a-nveşmântat sfioasă,
în juru-i roiesc fulgii,
facând-o mai frumoasă.

Îi suflă vântu-n plete
şi faţa îi dezmiardă,
Crăiasă a zăpezii
tronând în noaptea albă.

Ce peisaj feeric,
iată-l pe Moş Crăciun,
cu sacul plin de daruri
porneşte iar la drum.

Copii cuminţi visează,
dorinţe se-mplinesc,
sub bradul plin de globuri
cadouri strălucesc.

Ce cald e în odaie,
miroase-a cozonac,
în oală fierb sarmale,
friptura-i la proţap.

Pe străzi s-aud colinde,
urări de voie bună,
şi-n noaptea minunată
petrecem împreună.

E sărbătoarea lumii,
azi s-a născut Cristos,
din inimi se revarsă
al draostei prinos.



NOAPTE DE IARNA

În zăpada afânată
ce se troienea în noapte.
ne trânteam uşor pe spate,
lasând a noastre amprente,
pe jos înşirate.

Ne distram privind apoi
urmele-n zăpadă,
ce păreau fantastici Yeti
dansând tumultuos, ardent,
într-o sarabandă.

Ne agăţam de câte o cracă
scuturând zăpada,
albi, din cap până-n picioare,
îmi furai o sărutare
şi începea joaca.

Alergai ca să mă prinzi,
mijlocelul să-mi cuprinzi,
te-mbrăţişam îmbujorată,
şi-ţi dadeam şi eu apoi,
sărutarea înapoi.

Ajungeam târziu acasă,
focul stins, perdeaua trasă,
dar o noapte aşa frumoasă
nu se uită niciodată…
azi, am părul nins.



ŞAH-MAT!

Când te-am văzut, erai kaki din cap până-n picioare,
păr castaniu, irişi căprui, plăcută asortare...

La prima noastră întâlnire erai nespus de fericit,
un piersic roz păreai în zare, de floare troienit.

Şi îţi venea nespus de bine în rozul de amant nebun,
aveai un zâmbet în privire, parcă îl văd şi acum.

Într-o rece zi de iarnă, chiar în ziua de Crăciun,
mi-ai cerut să-ţi fiu soţie şi te-am acceptat stăpan.

Stăpan al visurilor mele, sub bradul verde-împodobit,
mi-ai oferit a ta iubire şi dragostea ce ne-a unit.

Dar, într-o bună zi de vară, în lanul galben - ce splendoare,
gelos fiind pe-a mea privire m-ai zis că sunt „floare de soare”.

Eu ţi-am răspus: „dacă sunt floare ar trebui să fii tu soare”...
şi-atunci n-aş fi a orişicui ci aş fi „floarea-soarelui”.

Viaţa noastră - o vâltoare, şi-a urmat cursul spre zenit
şi mi-a rămas frumoasa floare, ce tu mi-ai dăruit.

Mai cred şi azi că-i o minune, în ea pe tine te revăd
şi regretăm că ai plecat din lumea asta trecătoare - Şah-mat!


1 DECEMBRIE 2011

De-ai fi trăit iubite,
ce bine ne-ar fi fost,
Copila noastră are
în viaţă al ei rost.

Ne amintim de tine
şi încă regretăm,
ai plecat prea devreme
dar noi nu te uităm!

În ziua asta dragă
te-am fi aniversat
a 70-a oară
şi te-am fi adorat.

Noi te avem în minte
aşa cum tu erai,
ne amintim fervoarea
cu care ne iubeai.

Ai fost iubitul, tatăl
şi ţi-ai iubit părinţii,
dar le-ai ascuns pe toate
într-un ungher al minţii.

Ai rătăcit cărarea,
te-ai îmbătat cu vise
şi ai părăsit viaţa,
sorocul nu venise.

Azi îţi dedic iubirea
ce încă dăinuieşte
şi mă mai rog la Domnul
pentru iertarea ta,
să îţi deschidă poarta
cetăţii străjuite,
să-ţi dea loc de odihna-n
Împărăţia Sa.


CIŞMEAUA

Dintr-un deal semeţ de-argilă
vine apă de izvor
şi se scurge printr-o curnă
în uluce – susurând uşor.

Apa limpede şi rece,
parcă-i gheaţă-n miez de vară,
se prelinge ca un şarpe în
dereaua seculară.

Satu-ntreg alimentează
tot ce-i viu e adăpat
şi plimbă gâşte şi raţe
- un canal adevărat.

Ale satului fântâni
cu ciuturile înverzite
stau în cumpănă aşteptând
să fie golite.

Apa lor este sălcie
şi pe nimeni nu îmbie;
doar pe seară gospodina
îşi udă cu ea grădina.

Iarna îşi cerne zăpada
peste satul liniştit
împodobind şi cişmeaua
cu cristale de argint.

Mai sunt câteva cişmele
dar ceva mai mititele...



GERUL BOBOTEZEI

Celsius a-nebunit,
unii zic că s-a scrântit,
gradele le-a încurcat
cu minus le-a calculat.

La Întorsura fost-au ieri
cu minus treizeci şi unu,
cum n-a fost tare demult,
amintire din trecut…

S-albise marea la ţărm,
şuiera vifor nebunul,
pe Dunăre pod de gheaţă
s-o poţi sparge doar cu tunul.

Treceam Dunărea în sănii
din Ostrov la Călăraşi,
caii potcoviţi din vreme,
tot trăgeau iavaş-iavaş.

Oştenii trăgeau obuzul,
în zori, chiar de dimineaţă,
să slujească taica popa,
la copca făcută-n gheaţă.

Popa cânta boboteaza,
botezul lui Isus Cristos
şi arunca crucea în apa
sfinţită cu busuioc…

Tineri s-aruncau în copcă,
şi înotau vitejeşte,
să scoată crucea din apă,
iute, cât ai zice peşte.

Toată lumea lua agheasmă,
El primea în dar cadoul,
doream să-nceapă coşia,
şi să proclamăm eroul.

Îmbrăcaţi în mândre straie
şi căciula pe-o ureche,
de prin sat veneau călare,
juni frumoşi, iubiţi de fete.

Început-au cavalcada,
când la trap, când la galop,
doi rămas-au fermi în cursă,
pentru miza pusă-n joc.

În aplauze primit-a,
premiul ce l-a câştigat,
un ştergar, Agheasma Mare,
calul ş-un chimir ornamentat.

Se-ncinsese chiar o horă,
când o fată a dispărut…
o săltase-n şa iubitul
făcându-se nevăzut.