Totalul afișărilor de pagină

vineri, 6 aprilie 2012

ZORI ŞI ASFINŢIT

ZORI ŞI ASFINŢIT

Lumina ce apare
la orizontul vieţii
ne este călăuză,
în timp, către apus.

În tinereţea noastră
ne place asfinţitul
şi cerul plin de stele,
când Luna este sus.


Iubim şi neagra noapte
cu cerul plin de nori,
Soare avem în suflet
când roua cade-n zori.

Privim la orizont
cum astrul se-nalţă,
incandescent şi mândru,
să fie cât mai sus.

Săgeţi fierbinţi trimite,
ne luminează calea,
celesta lui trăsură
ne poartă spre apus.

În suflet purtăm doruri,
şi ne creştem copiii
cu demnitate-n suflet
şi dragoste-n priviri.

Dorim să-i înţelegem,
le arătăm cărarea,
le dăruim din inimi
eternele iubiri.



CLACA

În casa bunicilor va fi clacă mare,
bunica se pregăteşte ca de sărbătoare.
Mă trezeşte si mă smulge din a mele vise
Cu figura-i luminoasă, parcă nu dormise.

Cozile bunicii poartă salbele cu cocoşei
ce scot clinchete discrete sub basmaua ei.
Şi miroase tare bine a izmă si busuioc
sau poate a iasomie că-i poartă noroc.

Eu ma uit în ochii ei cu unde albastre,
şi gândesc că este zâna fericirii noastre.
Fugi nepotă şi-i anunţă pe vecinii mei
că-i aşteaptă Costea iară, la clacă diseară.

Buna coace acum pe vatră plăcintele dobrogene,
scoate vinul şi îl pune în urcioare, la răcoare...
Ea mai scoate din firide nuci, caise şi stafide;
ziua trece-n zbor şi seara s-adună vecinii...

Caiere de lână albă prinse-n furci, parcă îmbie
fusul firul să îl toarcă în spirale de magie.
Bărbatii curăţă harnici porumbul de pe ştiuleţi
şi mai trag cate o duşcă devenind mai vorbăreţi.

Costea le cântă din fluier şi unii mai şugubeţi
vor să-i sperie c-o mască jucând umbre pe pereţi.
Multe lămpi şi felinare noaptea luminează
pană târziu - către ziuă - când munca-ncetează.

Bunicii sunt fericiţi fiindcă treabă bună
au făcut ai lor vecini la clacă împreună.
Au muncit şi s-au distrat şi plăcinte au mâncat,
vinul i-a înveselit au cântat şi-au dănţuit...



FANY

Şi-a cusut zestrea pe pânza de păianjen, ca-n poveşti,
Îngânând cântece tandre, şi punând flori la fereşti.
Dar i-a fost furată toată, tot ce poţi s-agoniseşti
Tata însă a consolat-o, c-o iubea cum nu gândeşti.

Şi-au făcut rostul împreună, au făcut o casă.
Ca să aibă copilaşii ce-i mai bun la masă
Au sădit pomi fructiferi, vie, flori frumoase,
Au avut căţel în curte şi pisică-n casă.

Ochi vioi de căprioară, părul negru mătăsos,
Faţa-i este luminată de un zâmbet radios.
Sprintenă şi mlădioasă e măicuţa mea
Pe toţi trei mult ne iubeşte şi ne îngrijeşte.

Astăzi Fany a pregătit feluri de bucate
Asortate cu bun gust şi cu vin udate.
Multe fructe, îngheţată, chiar şi o cafea
Pentru tata, că ii place să o bea cu ea.

După masă fiecare îşi vede de treaba lui.
Mama deretică-n casă, dar cu gândul e hai-hui.
Oare la ce se gândeşte mama mea frumoasă,
Poate la soţul iubit care nu-i acasă?

Pe nepoate le-au iubit, că noi, fiecare,
Câte-o floare am sădit în gradina mare.
Când gătesc pentru ai mei, mă gândesc că toate
Astăzi sunt doar amintiri, vii şi minunate.



VASILE

Vasile bucovinean de-a lui obârşie,
Cu ochii verzi ca de jad, plin de bonomie.
E isteţ şi chiar plăcut într-o conversaţie
Uneori frumoasa-i gură bătea câmpii cu graţie.

La un bal de ofiţeri, o-ntâlni pe Fany
Şi-pe loc o îndrăgi, c-aşa-s băietanii.
N-ar fi vrut s-o piardă el pe cenuşăreasă
Ce regina balului fusese aleasă.

N-a durat prea mult Vasile să se hotărască
Şi în sat o nuntă mare să se pregătească.
Hore, sârbe săltăreţe, mirii au dansat un vals,
Vinu-n rubinii cascade veselindu-i pe nuntaşi.

Unii îi priveau cu pică, tot succesul repurtat
Ce? Ea nu putea s-aleagă dintre ei, un alt bărbat?
Fany l-a ales pe el, chiar de nu era bogat
Că i-l adusese soarta, chiar la Coslugea în sat.

În Ardeal, chiar la Joseni au plecat în vară,
Fără nici un mic regret, dragoste de ţară.
Munţii i-au primit cu drag şi i-au ocrotit
De seceta care-n ţară atunci a venit.

Şi de-atunci până la moarte au fost împreună,
Au avut copii, nepoate şi o viaţă bună.
Le-au văzut crescând pe ele, ca salcâmii înfloriţi...
Ce puteau să-şi mai dorească ca să fie fericiţi?



LEI SUB SEMNUL SOARELUI

S-a născut Ea - o leoaică – chiar la polul frigului
Mariana o numiră ca revista timpului.
A venit pe lume mică, cât o lingură din lemn,
Nu ştiau de-o să trăiască, aşteptau cu toţi un semn.

Apăru Costea zis Hogea – bunic hâtru, sănătos,
Şi a luat-o să o crească ca pe un miel Merinos.
Zi şi noapte împreună cei doi oile păzeau,
Laptele în unt, smântană, caş şi branză transformau.

Pe zi ce trecea leoaica se-ntrema, se rotunjea
Ajunsese să-i întreacă pe cei de-o vârstă cu ea.
Îi cânta seara din fluier, ea râdea sau se-ntrista
pentru „Ciobanaşul care îşi pierduse turma sa”.

Uneori la potcovar se adunau bătrânii,
Timp în care povesteau cum trăiau românii.
Caii ei şi-i potcoveau, ea privea uimită
La cleştele ce-ndoia potcoava-nroşită .

Şi-ntr-o bună zi din curte pe sub poartă a ieşit
S-a dus să vadă copiii ce-n vecini i-a auzit.
De atunci la grădiniţă, zi de zi s-a tot jucat
Cu băieţi şi cu fetiţe – ce timp minunat...

Şi leoaica-n Dobrogea a crescut sub Soare
Alergând pe plajă şi plonjând în mare.
Într-o zi de Soare plină s-a născut un băieţel:
Este un leuţ pe cinste şi-l cheamă Mircel.

Zoo-parc e casa noastră în ea cresc doi lei
O mămică şi un tată au grijă de ei.
Părinţii îi ocrotesc, îi cresc şi îi îngrijesc
Ca şi ei în viitor să aibă copiii lor.

Se pare c-au reuşit, aşa este-n viaţă,
Soarele răsare-n zori, dar dispare-n ceaţă.
Leii sunt acum maturi însă uneori,
Se mai hârjonesc sub Soare că e semnul lor.



MIRCEA ŞI FETELE LUI

Aura şi Laura sunt a lui iubire, ochi căprui
Umbriti de gene, zâmbet în privire...
Prima-i este soţioară, Laura - dragostea lor,
Îi privesc şi mă încântă, fericirea-i un decor.

Se întâmplă multe-n viaţă, unele ne copleşesc,
Important e să le trecem pentru cei ce ne iubesc.
Eşti Leul matur, puternic, de-asta nu mă îndoiesc,
Să le aperi, cu iubire fetele te răsplătesc.

Unde-s trei, puterea creşte şi judecata sporeşte
Scut în viaţă e apoi să vă apere pe voi.
Vei rămâne în curând, doar cu soţioara ta,
Laura-şi va urma visul plecând cu iubirea sa.

O să fie nuntă mare, aşa cum bine meritaţi…
Fraţi, surori, rude, prieteni vor petrece adunaţi.
Fericiţi veţi fi atunci, veţi gândi chiar şi la prunci
Poate fete sau băieţi, ori din ambele de vreţi.

Doresc să fiţi împliniţi cu iubirea lor
Astfel veţi avea şi un fiu pentru viitor.
Leule, în toamna vieţii eşti puternic şi semeţ
Fii mândru de-a tale fete – ce ai mai de preţ.



IUBIRE

Am plecat să colind lumea cea mare,
scăldată de ape, iubită de Soare,
şi chiar mi-a plăcut ce-am văzut,
dar m-am întors deoarece-mi place mai mult,
ceea ce văzusem înainte de a pleca:
ţara, oraşul, casa, grădina, tihna căminului
şi dragostea din inima ta.

Din sălcii, ramuri albite de promoroacă
se-pleacă spre lacul de cleştar.
Luna argintie, cu mantia-i brodată-n stele,
vegheată de Luceafăr, Pământu-l luminează.
Mulate-n rochii negre din catifea,
ciori zgribulite poposesc croncănind
pe Altarul de gheaţă al Iernii.
Pretutindeni, zăpada viscolită-n troiene
acoperă discret păcatele omenirii.

Aduceri aminte mă copleşesc…
inima-mi bate năvalnic, freamătând de iubire.
Ferestrele-s pictate-n dalbe flori de gheaţă,
focul încălzeşte căminul şi lumina difuză
creează magie…
Împodobit cu globuleţe şi ghirlande din beteală
bradul cu cetină de jad străluceşte-n întuneric.
Asemeni unui covor mătăsos, întinsă pe podele,
blana ursului polar mângâie trupurile fremătânde,
cuplate-n dansul frenetic al dragostei…

Privirea ta mă ţintuieşte licărind în noapte,
gura-ţi însetată-mi soarbe roua vieţii,
atingerea buzelor fierbinţi mă înfioară…
Braţele avide mă caută, mă cuprind,
şoaptele dragostei îmi încântă auzul,
mâinile-ţi alunecă pe sâni, mă dezmiardă,
şi-n clipa următoare, lava vulcanului erupe
revărsându-se fierbinte în câmpia fertilă,
la poalele Muntelui Venus, într-un extaz profund.

Cutremurul propagă iubirea-mpărtăşită
şi-n valuri legănaţi, trăim a vieţii clipă.
Este iubirea simplă, în marea ei splendoare,
ce-n clipa procreerii-i forţa creatoare.
În liniştea deplină ce-nvăluie chiar zorii
visăm la nemurire, visăm moştenitorii.
Şi iată-n plină toamnă, de dimineaţă-n zori,
s-a născut o fetiţă, o floare între flori…



ÎN CIŞMIGIU

Într-o grădină-n Cişmigiu, pe-o bancă spre estradă,
Stau dragul meu acum şi scriu şi gândurile-mi zboară.
Si micul lac uşor brăzdat de lunecarea bărcii,
E-o mică mare de cleştar, ascunsă între sălcii.

Dar a trecut frumoasa vară, e toamnă iar în Cişmigiu,
Stau şi acum pe-aceiaşi bancă, şi scriu…şi scriu…
Era atâta soare odată, şi atâtea păsări ciripeau,
Gândeam atunci că viaţa întreagă va fi iubire şi speram….

E toamnă iar în Cişmigiu şi frunzele îngălbenesc,
Se aştern pe jos în gros covor, sub paşi ce nu se mai opresc.
Ici colo, vezi câte-o idilă înfiripată trecător
Şi oamenii care se plimbă cu paşi uşori, mânaţi de dor…

Ca o regină în hermină, apare iarna la Şosea,
În Cişmigiu plutesc în aer, frumoşii fulgi de nea.
Eu sunt iubita lui acum şi-n parc ne sărutăm
Sub crengi albite de zăpadă de toate noi uităm.

E primăvară şi firavi au apărut şi ghiocei,
Copacii se îmbracă-n floare şi zumzăie albine-n ei.
Pe un covor multicolor de flori înmiresmate
Se joacă raze aurii din Soare scăpărate.

Un fluturaş cu aripi blânde, anunţă împlinirea,
Fetiţa mea-i aceea care, certifică iubirea.
Si ca Balanţă a dreptăţii, sfârşit de septembrie,
Se naşte Florence-Susanne, să-mi împlinească visele.



FLORENCE-SUSANNE

Ochi albaştri de cicoare, cu guriţa ca un mac,
Părul galben cum e grâul, când de Soare e scăldat.
Faţa-i e un zâmbet toată, din zori când s-a deşteptat
Si un gângurit şăgalnic dă în râset minunat.

A plecat să cerceteze lumea pe la nouă luni,
Cu bunica împreună şi avea prieteni buni.
Câteva cuvinte-ngână, apa, mama, tata, papa
Şi-n rochiţele la modă îşi dădea amicii gata.

Ţup şi Hop, doi iepuraşi, o-ndrăgiră chiar de mică,
Apoi când a mers la şcoală şi-a luat şi o pisică.
Musette era jucăuşă şi nu-şi dorea o păpuşă
Dimpotrivă, se juca cu stăpâna sa.

Trei păpuşi care de care mai frumoase-n felul lor
Tot făceau parada modei răspândite pe covor.
A crescut frumoasa fată, fără griji fără nevoi,
Mai întâi o fermieră, castelană mai apoi.

A fost o vedetă-n şcoală, prima la învăţătură,
Talentată şi cochetă făcând un sport pe măsură.
Sărituri de pe platformă uneori şi trambulină
I-au adus medalii care, tricolorul îl anină.

Iat-o pe adolescentă, când liceul îl termină,
Îmbinând muzica, dansul şi iubirea ce-o animă.
A muncit, a studiat, greu a fost, dar a-nvăţat
Că viaţa este frumoasă când eşti fericit acasă.



OCHII TĂI

Albaştri cum este cerul sau ca marea schimbătoare,
uneori sunt ca azurul ce-l priveşti departe-n zare.

Par un câmp cu albăstrele - Floare de Nu-mă-uita,
sunt oglinda vieţii tale – toată frumuseţea ta.

Ei reflectă adevărul, sunt tandri sau visători,
sunt adâncul de lagună, pot fi trişti sau zâmbitori.

Uneori parcă sunt săbii de oţel lucind sub Lună,
alteori sunt cum e ceaţa, reci ca valul în furtună.

Când privirea ta profundă vrea să semene iubire,
poartă-n ea un zâmbet tandru ce reflectă fericire.

Flori albastre de cicoare pe o faţă zâmbitoare,
sunt întindere de ape limpezi sau învolburate.

Cu privirea ta celestă ai făcut să fii iubită,
soţul tău cu ochi albaştri ţi-a răspuns „Fii fericită!”

Ochii tăi sunt ca safirul ori albaştri ca topazul,
doi irişi frumoşi, albaştri, zorele - să uiţi necazul.

S-au desprins din curcubee arcuite după ploaie
şi-s umbriţi sub dese gene de a Soarelui văpaie.

Ochii tăi spun adevărul, mi-e deajuns să te privesc,
draga mea, esti minunată, trandafiri îţi dăruiesc!.

Ai descins dintr-o poveste de dragoste împlinită,
eşti lumina vieţii mele şi-ţi doresc să fii iubită!



COPIII MEI

În superba mănăstire ei credinţă şi-au jurat
Inimile lor bat tare, preotul i-a cununat.
Fericită, zâmbitoare, ea se sprijină de el…
Cu-n buchet de orhidee şi pe deget cu inel.

Joseph este mândru tare, de parcă ar fi un prinţ,
Protejând-o-n a lui braţe de privirile fierbinţi.
Şi iubita lui Susanne îl priveşte cu ardoare,
Este toată îmbujorată şi frumoasă ca o floare.

Ea aruncă acum buchetul şi îl prinde vara ei,
Toţi nuntaşii o adoră, când dansează pentru ei.
French-Cancan-ul îi inspiră, chiar dacă-i cam demodat,
Că fetiţele-s frumoase, şi la dans i-au invitat.

Tortu-n foc de artificii apărut din întuneric
Reuşeşte să inspire fastul în splendoarea serii.
Tot alaiul cântă-n cor
„La mulţi ani şi fericire mirilor!”

Fug ascunşi în limuzină spre căsuţa din poveşti
Ce-i aşteaptă primitoare, cu perdele la fereşti.
Peste mări şi peste ţări îşi petrec luna de miere
Doar ei doi şi Cupidon, lună de plăcere.

S-au întors din nou acasă, că aici e cuibul lor,
Se iubesc şi-s fericită că sunt mama lor.
Le doresc din al meu suflet „Multă fericire,
o viaţă ca-n poveşti, plină de iubire!”



FIICEI MELE

Nicicând trecutul
n-a fost recuperat,
răscolim amintiri
care apoi ne ard,
părerile de rău
zadarnice sunt.

Să-ţi porţi capul
pe umeri
cu multă demnitate,
să nu-ţi pierzi
nici o clipă
încrederea in tine.

Să ai cuget curat,
o minte ascuţită,
ca tu să poţi decide
în clipa potrivită,
ce-i bun, ce-i rău,
ce ţi se potriveşte.

Trăieşte-ţi dragostea
cum este,
nu căuta vreodată
să inventezi poveste,
primeşti de la viaţă
tot ce îţi este dat.

Să-ţi foloseşti
puterile şi mintea,
să fii prudentă,
temperată,
să-ţi faci virtuţi
curajul şi justeţea.

Aşa tu vei alege
doar ce-i bun şi bine,
şi vei putea
vieţii să-i dai şansa -
„iubindu-l pe-al tău soţ
cum te iubeşti pe tine!”.



MUZA

Te privesc cum te trezeşti,
din colţul ochilor zâmbeşti.
Sub genele grele de somn
mijesc doi irişi ce mai dorm.

Apoi te mişti cu o lentoare
ce-ţi pune corpul în valoare.
Şi ochii tăi, plini de candoare,
visează în continuare...

Profilul tău angelic, luminos,
schiţează un surâs frumos.
Pe umeri şerpuiesc şuviţe
prinse-n bălaie cosiţe.

Un glas plăcut melodios,
mi-aduce alinare...
O, muza mea, tu mă inspiri,
eşti forţa creatoare!

Mă simt deodată mai bogată
că am pe lume un odor,
Născut din dragoste profundă,
însemnul meu în viitor.



FINAL DE SEPTEMBRIE

O zi splendidă de toamnă,
cer senin fară de nori,
Soarele-i o mângâiere
pentru noi, frunze şi flori.

E toamna cu sine-mpăcată,
aşa cum sunt acum şi eu,
că-n ziua asta minunată
aniversez odorul meu.

In casa mea e sărbătoare,
mi-am împlinit încă un vis,
e o plăcere să fii mamă,
un sentiment de nedescris.

Trecut-au anii şi iubirea
s-apropie de apogeu
ea şi-a clădit propria-i viaţă,
dar mi-e alăturea mereu.

Când o privesc sunt fericită
este aşa cum mi-am dorit
un suflet mare, minunată,
frumoasă, fină, delicată.

E chibzuită-n tot ce face
de parc-ar fi un şef de trib
tenace şi ocrotitoare
Florence-Susanne-i un motiv.

E creatoare, inventivă,
o citadelă-i casa ei
şi timpul liber şi-l petrece
alături de amicii săi.

Frumoase toamne adunate-n
colier de nestemate...
„La mulţi ani!” şi sănătate
să ai timp să faci de toate...



DANSUL LEBEDELOR

Două lebede frumoase,
elegante, graţioase,
una albă, alta neagră
patinau pe gheaţa albă.

Isteţe şi jucăuşe
cochete - chip de păpuşe,
delicate şi gingaşe
la glume erau părtaşe.

S-au plăcut instantaneu
când la şcoală s-au văzut,
ochii cu priviri poznaşe
multe victime au făcut.

Deşi puţin diferite,
erau suflete pereche,
şezând în aceeaşi bancă
se distrau discrete.

Se-nvârteau în piruete,
râdeau de cădeau pe spate,
şi îşi povesteau succesul
repurtat pe înserate.

Fiecare, viitorul
şi-a clădit în felul său,
şi-au rămas bune amice,
ceea ce nu vezi mereu.

În zile de sărbătoare
şi-n concedii, când se poate,
îşi petrec vremea-mpreună
îndrugând „verzi şi uscate”.

Ce frumoasă este viaţa,
când iubirea te răsfaţă
şi-ţi roiesc în jur prieteni,
în feeric dans pe gheaţă.

Un spectacol de magie
dansul lebedelor pare,
soţii le privesc cu patos
plini de încântare.

Mândri-s de norocul lor,
frumoase copile,
au ştiut pe cin-s-aleagă,
fie-le de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu