ALARMĂ

Urşi, mistreţi şi alte animale
trăiesc din ce în ce mai greu,
fiindcă nu au de mâncare
şi nici un leu în portmoneu.

În Răcădău, pe înserat,
coboară urşii ca să vadă
cât suntem noi de omenoşi
cu puii lor, în timp de iarnă.

Pădurea-i goală şi pustie,
doar vântul trece hoinărind,
şi de mâncare nicăieri
ursoaica nu a mai găsit.

Micuţii nu mai sug demult,
ursoaica lapte n-are,
şi caută cu disperare,
mici resturi de mâncare.

Sunt hămesiţi, n-au hibernat,
şi nimeni nu gândeşte
să le ofere ajutor
când puii vor mai creşte.

Ei se hrănesc cu rădăcini
şi resturi din gunoaie
şi uneori, în miezul nopţii,
dau iama în saivane.

O oaie, uneori o capră,
un porc sau un viţel
servesc urşilor drept hrană,
întremându-i puţintel.

Mă-ntreb: de ce mai marii
zilei la ei nu se gândesc
şi-i fac vedete negative
când se răzvrătesc?

Că vânătoarea nesăbuită
şi defrişarea de păduri
constrâng bietele animale
ca să cerşească firimituri.





FELINĂ

Alunecă în pas uşor
şi toată-i încordată,
priveşte prada lung şi fix
şi sare… ce ciudată!

Un strigăt lung, sfâşietor,
răzbate dintr-o dată,
este regretul viselor
din noaptea înstelată.

Ş-atunci când prada-i devorată,
Ea pleacă iar, călcând uşor,
şireată, iute şi vicleană,
cu ochi avizi, sclipind de amor.

Urmează aceeaşi nemişcare,
o aşteptare de moment,
fixându-şi prada, iarăşi sare,
şi-o devorează apoi, lent.



BIANCA

Era zi de primăvară când ne-am cunoscut
ziua noastră a femeii, cândva, mai demult.
Mă dusesem hotărâtă să o înfiez
şi-am văzut-o cum se-nvârte ca un titirez.

Mică, albă, delicată, ca un fulg de nea,
un mic ghemotoc de blană spre minge sărea.
Nu avea mustăţi, sprâncene, că şi le arsese
ochii – doua albăstrele chiar atunci culese.

Roze purta în urechi, roz era şi nasul,
blana albă de hermină, sprinten avea pasul.
Coada-i flutura semeaţă ca şi un stindard,
era fină, delicată, avea suflet cald.

M-am decis în graba mare să o iau cu mine
lângă inimă sub haină, ca să-i fie bine.
O mică sălbăticiune se zbătea să scape
miorlăind pe-un ton sinistru, sunete ciudate.

Am ajuns cu bine-acasă, unde fiica mea
a fost nespus de uimită văzând-o pe ea.
Coup de foudre, eu aş zice, fiindcă din priviri
şi-au declarat pe vecie marile iubiri.

A intrat în viaţa noastră cu iubirea sa
Ne-a adus şi mângâiere când se alinta.
Ne-a iubit pe fiecare după placul său,
a plecat din viaţa noastră şi ne pare rău...



SIX

Legănându-te alene cu codiţa fluturând
tu veneai timid spre mine, aerul adulmecând.
Şi luându-te în braţe, când în ochi eu te-am privit
inima-mi bătea, nebună…m-am îndrăgostit.

Six motan siberian, cu blăniţa moale
mi-a adus în viaţa mea clipe de încântare
Ca un tigrişor vărgat, are ochii de agat,
nasul pâs, negre lăbuţe ca nişte pernuţe.

Tandru face-o plecăciune şi-şi îndreaptă coada,
cu urechile ciulite îşi priveşte prada.
Nici o şansă nu mai are porumbelul care
se aşează pe o cracă toropit de Soare.

Şi la masă uneori mâncam împreună
una mie, una ţie, de ce mai puţine mie?
Cu lăbuţa semn îmi face să-ndrept greşeala
că şi lui friptura-i place cum o face Mama.

La sfârşit de săptămână când stăteam la masă
el era primul servit ca un domn acasă.
După ce-şi umplea burtica şi se alinta
în poziţii cam ciudate lenevea pe canapea.

Şi apoi, spre asfinţit, când se lăsa seara
pisicuţele vecine, îi ţineau cărarea.
Că era focos motanul, tare iubăreţ
şi-l chemau toate în noapte – vino Sixuleţ!



JOHNY

O rusoaică blondă, mică, ţinea-n braţe un căţel
şi plângea că a ei mamă nu îl accepta pe el.
Când l-am adoptat pe Johny era tare drăgălaş
în surtucul lui cel negru şi cu albul guleraş.

Când s-a cunoscut cu Six, au fost foarte fericiţi
ştiau doar ca să se joace şi s-adoarmă-nlănţuiţi.
Alergau prin iarba mare, sub vişinii pârguiţi,
aveau poftă de mâncare, cât să crească liniştiţi.

John era plin de-ncântare, vreme de câteva nopţi
a dormit cu el în braţe, mai desparte-i dacă poţi.
Apoi într-o bună zi, nu mai ştiu ziua în care,
mi l-a dat mie în grijă - mamă are fiecare!

Şi-au crescut ai mei băieţi Six şi Johny împreună
Parcă nu-ţi venea să crezi că vor face casă bună.
Au uimit o lume-ntreagă, pe toţi care i-au văzut
Neputând să înţeleagă un miracol absolut.

S-au făcut băieţi de treabă, Johny curtea o păzea
Alerga apoi în stradă, cunoscuse o căţea…
Six păzea casa de şoareci şi mă alinta pe mine,
luam masa împreună, la toţi să ne fie bine.

Eram bucuroasă tare, când pe Johny-l fluieram
alerga zglobiu spre mine, ce bine ne-nţelegeam.
Însă într-o bună zi, Johny nu a mai venit...
n-am sa aflu niciodată pentru ce ne-a părăsit.




BILLY

Siamez Billy era, cu blană de catifea,
urechi, coadă şi lăbuţe ca o boabă de cafea.
Ochii, ce să mai vorbim, albaştrii ca apa mării,
uneori şi mai senini în lumina blândă-a serii.

Nasul negru de tăciune şi mustăţi feline,
ce adulmecă în aer, prada care vine.
Un atlet, bine făcut pentru vânătoare,
dintr-un salt era în pom, prada să-şi doboare.

Este tandru, drăgăstos, ştie să s-alinte,
toarce chiar un cântecel, ce-i trece prin minte.
Şi când a crescut pisoiul devenind motan
şi Sultanul cu haremul părea băietan.

Că se-ncinse nuntă mare în grădina cu umbrar
şi pisicile vecine intonau imnul barbar.
Mi-ar plăcea să-i vad urmaşii - micuţi pisoiaşi,
legănându-se pe labe, mici şi drăgălaşi.


ARMONIE

În savana liniştită,
Leoaica se odihneşte,
îşi mijeşte uşor ochii
şi în jurul ei priveşte.

Nici o boare nu adie,
totul pare nemişcat,
Soarele-i o vâlvătaie,
aerul înfierbântat.

Leuţul ei, pus pe joacă,
de coadă o tot apucă,
încet se rostogoleşte
şi apoi o ia la fugă.

Totul este-n armonie,
Leul din tufiş apare,
îi priveşte preţ de-o clipă,
şi îşi vede de plimbare.

Chef nu are, enervant,
scaieţi-i atârnă-n coamă
şi un spin negru în labă
chiar acum l-a înţepat.

Scoate-un răget răguşit,
şi lungit în iarba mare
spre leoaică lung priveşte,
cerşind îndurare.

Şi, leoaica-i tot femeie,
cum să-l vadă suferind?
Ea cu dinţii-i scoate spinul
şi îl linge mârâind.

Intuiesc, Regele junglei,
mândrul Leu cutezător,
îi va oferi Leoaicei
nopţi fierbinţi, pline de amor.